Visul PSD nu este suspendarea lui Traian Basescu
Octombrie 4, 2010

Interviu publicat de Romania Libera, la 4 octombrie 2010

Interviu cu Miron Mitrea, senator PSD
„Visul PSD nu este suspendarea lui Traian Basescu”

Senatorul PSD Miron Mitrea este convins ca Traian Basescu „poate sta linistit pana in 2014″ daca nu-si ridica in cap clasa politica, fiindca „tinta PSD nu este suspendarea presedin­telui”, ci doar schimbarea Guvernului. Miron Mitrea crede de altfel ca Legea pensiilor va fi declarata neconstitutionala, astfel incat Traian Basescu sa nu fie pus intr-o situatie complicata, iar opozitia sa nu aiba motive sa inceapa procedura de suspendare. Pe de alta parte, senatorul PSD atrage atentia, referindu-se la Dan Voiculescu, ca relatiile cu mogulii nu-i fac bine partidului.

Motiunea de cenzura pe care PSD o tot pregateste de atata vreme n-are nici o sansa fara tradatorii din arcul puterii. Pe cati mizati?

M.M.: Nu mizez pe nici unul. Motiunea de cenzura are sanse de trecere in doua cazuri, in cazul in care in zona guvernarii exista oameni nemultumiti, dar nu cred ca solutia este sa faci rost de voturi din partea cealalta.

Solutia cealalta ar fi sa treaca UDMR in barca opozitiei?

M.M.: UDMR nu-si va putea permite sa duca in spate toate nereusitele actualei guvernari: si electoratului maghiar i s-au redus salariile, pensiile. In plus, UDMR are o concurenta politica din ce in ce mai solida, asa ca Uniunea va trebui sa se decida la un moment dat. E tot mai clar ca actuala putere sta pe voturile UDMR.

Aveti timp sa negociati cu UDMR pana la depunerea motiunii?

M.M.: Nu exista o discutie institutionala in aceasta direc­tie, dar UDMR nu va lua decizia de a parasi guvernarea in urma negocierilor cu noi. Uniunea se va misca intr-o directie sau alta in functie de presiunile care vin din interiorul
comunitatii maghiare

A fost deja o reuniune a reprezentantilor UDMR care a decis ramanerea la guvernare

M.M.: Nimeni nu spune ca imediat dupa Congresul PSD UDMR isi va schimba brusc pozitia, dar lucrurile nu vor ramane asa.

Aveti un orizont de asteptare?

M.M.: Nu.

In acest caz nu aveti nici un temei sa credeti ca motiunea de cenzura ar putea trece.

M.M.: Motiunea poate sa treaca, fiindca ar putea fi destule defectiuni in partea cealalta.Nu va ascund ca sunt destui parlamentari PDL care sunt nefericiti.

Ii cunoasteti?

M.M.: Nu pe toti, dar am vorbit cu destui dintre cei care spun ca sunt nemultumiti.

Ce-ar putea castiga acesti parlamentari nefericiti daca ar vota alaturi de PSD?

M.M.: Ma intrebati de parca eu as fi negociat cu ei.

Dar ati discutat.

M.M.: Da, am discutat, sunt colegii mei si stiu ca nu le place ce se intampla in PDL. De aici si pana la a spune ca cei care-si manifesta nemultumirea vor vota pentru motiune e cale lunga si nu pot face greseala asta. Nimeni nu poate spune astazi daca exista cele 18 voturi necesare pentru ca opozitia sa dea jos Guvernul, dar e posibil sa fie.

Daca Legea pensiilor va fi declarata constitutionala, PSD va mai cauta caile prin care sa-l suspende pe Traian Basescu?

M.M.: Spre deosebire de alte dati, acum putem intra pe youtube si vedea cati parlamentari erau in sala cand s-a votat Legea pensiilor. Daca judecatorii Curtii nu vor dori sa numere voturile din inregistrarile existente, e altceva.

Nu e de competenta Curtii Constitutionale?

M.M.: Este, daca vrea.

Dvs. ce-i reprosati presedintelui Traian Basescu?

M.M.: Nu-i reprosez nimic altceva decat ii reproseaza orice om de pe strada.

In campania electorala pareati sa faceti parte dintre sustinatorii lui. Acum de ce nu va mai place?

M.M.: Nu am fost niciodata. Traian Basescu este adversarul nostru cel mai consistent. Faptul ca nu am fost deloc sustinatorul lui Geoana i-a facut pe unii sa incerce sa ma arunce in bratele lui Basescu pentru a ma disloca din cadrul partidului.

Pentru suspendarea lui Traian Basescu aveti nevoie de dovezi care sa ateste ca a incalcat Constitutia. Le aveti?

M.M.: Pana acum nu exista nici o incalcare a constitutiei.

Atunci cum il puteti suspenda?

M.M.: PSD a spus ca, daca va promova o lege care a fost adoptata prin frauda, atunci vom porni actiunea de suspendare. Eu sunt convins ca Legea pensiilor va fi declarata neconstitutionala, ca sa nu ajungem in situatia de care vorbeam. Eu nu cred ca Traian Basescu va ajunge sa o promulge cand frauda la vot este atat de clara.

Ce v-a facut sa va schimbati parerea fata de Traian Basescu?

M.M.: N-am avut niciodata o parere buna despre el. Daca Mircea Geoana ar fi castigat alegerile, acum era mai bine in Romania.

Atunci de ce nu l-ati sustinut pe Mircea Geoana?

M.M.: L-am sustinut, cu greu, am facut un efort pentru ca nu-l simpatizam, dar l-am sustinut, chiar daca nu m-a chemat pe mine sa-i conduc campania.

Daca i-ati fi condus-o dvs., ar fi castigat?

M.M.: N-avea cum sa piarda daca nu era Viorel Hrebenciuc la  butoanele campaniei sale.

Deci Hrebenciuc e de vina ca Mircea Geoana a pierdut prezidentialele?

M.M.: Unul dintre ei, doar Geoana l-a ales.

Daca PSD l-ar fi sustinut pe Sorin Oprescu, ar fi avut mai multe sanse?

M.M.:
Eu le-am spus. Ar fi castigat.

Acum aveti candidat?


M.M.:
E prea departe pana in 2014. Prioritara e acum deblocarea Guvernului Boc de la guvernare, punerea la punct a unui cabinet care sa pregateasca anticipatele si apoi sa facem un guvern serios.
Traian Basescu poate sta linistit pana in 2014 daca nu face o gafa majora, care sa ridice impotriva lui clasa politica. Eu am fost si in 2007 impotriva suspendarii lui.

Si acum?

M.M.: Eu sunt ardelean si imi plac lucrurile stabile, dar, daca va face greseli, nu vom avea ce face. Nici eu si nici presedintele PSD, Victor Ponta, nu ne-am propus suspendarea lui Basescu.

Dan Voiculescu a propus zilele acestea un calendar care sa culmineze cu alegeri prezidentiale anticipate in martie 2011?

M.M.: Nu poti porni asa o discutie despre suspendarea presedintelui, dar vom vedea si la Congresul PSD care va fi atmosfera. Ne intereseaza schimbarea Cabinetului Boc si finalizarea programului nostru de guvernare, nu suspendarea lui Basescu.

Ati vrea sa reveniti la Ministerul Transporturilor?

M.M.: Nu, am spus deja ca nu ma intereseaza nici o functie guvernamentala.

Dar ce va intereseaza?

M.M.:
Sa raman in politica.

Cum?

M.M.: Ca acum: imi fac treaba in Senat, in colegiul meu din Vrancea.

Victor Ponta spunea ca mizeaza pe „miscari de strada” pentru daramarea Guvernului. Cum ar putea fi folosite aceste miscari, ca la mineriade?

M.M.: Nu se ocupa nici Victor Ponta, nici PSD cu organizarea acestor miscari. Nu e vorba de miscari de strada care sa darame Guvernul, ci de nemultumirile populatiei, care ar putea avea efecte asupra parlamentarilor puterii, inclusiv asupra UDMR.

Credeti ca manifestatiile de strada ii conving pe parlamentarii PDL sa voteze motiunea de cenzura?

M.M.: Nu cred nimic, eu spun doar ca acesti parlamentari merg la ei acasa in circumscriptii, iar oamenii care i-au ales asteapta ceva de la ei. In momentul in care oamenii fierb, asa cum fierbeau in 2004 impotriva noastra, stii la ce sa te astepti. Va dau un exemplu: o colega de-a noastra parlamentara a fost blocata cu masina parlamentara  de sindicalistii de la SANITAS; dupa ce le-a aratat ca e de la PSD i-au dat voie sa treaca si au aplaudat-o. Am vazut in tara multe sedii PDL care nu se mai deschid, fiindca intra oamenii inauntru si nu-i lauda.

Si pentru suspendarea presedintelui PSD mizeaza tot pe insurgenta?

M.M.: V-am spus, nu mizam nimic pe suspendarea presedintelui. Schimbarea presedintelui nu e un scop. Scopul este schimbarea Guvernului Boc cu un guvern PSD-PNL si UDMR, daca se poate. Daca insa presedintele face greseala sa promulge legea pensiilor, atunci colegii mei vor porni intr-adevar actiunea de suspendare. Eu nu pornesc de la ideea ca presedintele trebuie schimbat.

Unde va deranjeaza legea pensiilor?

M.M.: Dincolo de faptul ca a fost adoptata prin frauda, sunt multe categorii de oameni care pierd multi bani, aviatorii, de pilda, au avut pensii de 8.000 sau de 10.000 de lei si si-au construit o viata la acest standard: au rate, au copii, au neveste. Au fost piloti si numai cine nu a fost cu ei in carlinga nu stie cat stres presupune aceasta meserie si acum se trezesc cu pensii de 2.500 de lei. Pur si simplu i-a omorat. Si e la fel si cu celelalte categorii. Nu ma pricep la Politie, Armata, Justitie, dar probabil ca e la fel.

Sustineti in continuare castele, privilegiatii?

M.M.: Peste tot in lume exista caste.

Da, dar de obicei primesc pensii in functie de contributia lor la fondul de pensii.

M.M.: Sistemul de pensii speciale exista in toata Europa: unii contribuie la pensii, altii au pensii speciale. Eu nu cred ca pensiile judecatorilor sau ale pilotilor sunt exagerate. Nu te faci pilot fiindca iti place neaparat sa zbori cu avionul, ci si fiindca vrei un salariu mai mare si o pensie mare cand te retragi.

Aceste caste fac presiuni la PSD pentru a-si pastra privilegiile?

M.M.: Nu stiu, dar nu cred in uniformizarea asta de tip comunist, nici nu sunt de acord cu diferentele acestea uriase intre pensia minima si cea maxima.

Daca ar veni la putere PSD ar rupe acordul cu FMI?

M.M.: Eu am negociat patru ani cu FMI. Programul cu FMI este o negociere continua. Masurile taierilor de salarii si de pensii au fost gasite de partea romana, nu impuse de Fond. Actualul Acord cu FMI e greu de dus la indeplinire de oricine.

Si ce faceti in ipoteza ca preluati guvernarea?

M.M.: Renegociem, cu alte conditii, mai favorabile pentru Romania.

De unde pot fi luati bani?

M.M.: Uitati-va la Grecia, premierul s-a dus cu programe concrete pana si in Libia si a facut rost de bani. Solutii sunt dupa ce ai proiecte prioritare bine facute.

In ipoteza ca PSD darama Cabinetul Boc si vine la putere impreuna cu PNL, cine ar putea fi premierul agreat de toate partile?

M.M.: Este deocamdata singura chestiune serioasa care nu s-a pus pe masa: PNL ar merge cu un premier independent, PSD insista pentru un premier politic din interiorul partidului.

Cine ar putea fi?

M.M.:
Seful partidului.

Vi se pare suficient de matur?

M.M.: Mi se pare suficient de inteligent.

Adrian Nastase nu e in ecuatie?

M.M.: Ar putea fi oricand, dar nu-si doreste.

Nici daca partidul ar insista?

M.M.: Daca ar insista, probabil ca ar accepta, dar Adrian Nastase face tot ce poate pentru ca partidul sa nu insiste. Daca ai un guvern de tranzitie, care pregateste alegerile anticipate, premierul trebuie sa fie de la PSD si e normal sa fie seful partidului.

Va imaginati ca PNL il va sustine pe Victor Ponta?

M.M.: Da. Vom negocia, fiindca sunt multe alte lucruri care trebuie armonizate.

Premierul ar trebui agreat si de presedintele Traian Basescu.

M.M.: Cred ca de data aceasta va fi de acord.

Ce-l recomanda pe Victor Ponta pentru a fi premier?

M.M.: Este liderul celui mai mare partid, are toate defectele tineretii, dar si toate calitatile.

E santajabil?

M.M.: Nu cred.

In ipoteza ca Traian Basescu s-ar opune premierului pe care il propuneti, il suspendati?

M.M.: N-am discutat asta. Visul PSD nu este suspendarea presedintelui, ci schimbarea Guvernului. Traian Basescu este amenintat doar daca promulga legea pensiilor, asta am spus

Dvs. ati spus ca, de fapt, n-ar trebui suspendat.

M.M.: Nu este tinta noastra si nici tinta lui Victor Ponta.

Vreti sa reveniti intr-o functie de conducere in PSD?

M.M.: Nu, deocamdata nu ma intereseaza.

Cei plecati la UNPR vor reveni in PSD?

M.M.:
Multi se vor intoarce.

Crin Antonescu are statura de sef de stat?

M.M.: Da, dar sper sa nu ajunga. Viitorul presedinte al Romaniei sper sa fie de la PSD.

Ar putea fi Adrian Nastase?

M.M.: Nu cred ca va candida, dar isi poate permite sa se gandeasca la asta.

Victor Ponta ar fi mai potrivit?

M.M.: Se poate gandi la asta.

Asocierea cu Dan Voiculescu da bine pentru PSD?

M.M.: Principalul atac al puterii la adresa PSD este relatia cu mogulii si vor merge in continuare pe aceasta linie, chiar daca Victor Ponta nu e legat de ei. Sustinerea televiziunilor mogulilor ne fac bine, dar relatiile cu ei ne face rau. Cred ca, daca Dan Voiculescu ar fi ceva mai discret, ar face mai bine; de pilda, n-avea de ce veni acum cu scadentarul acela de suspendare.

La alegerile care urmeaza Dan Voiculescu va merge cu PSD sau cu liberalii?

M.M.: Eu cred ca va merge cu liberalii.

Credeti ca George Maior, seful SRI, ar putea fi recuperat de PSD?

M.M.: Nu cred ca ar vrea sa se intoarca in politica.

Daca PSD vine la putere, il pastreaza in fruntea SRI?

M.M.: Indiscutabil, pe mine daca ma intrebati, cred ca si-a facut bine treaba, desi stiu ca exista colegi de-ai mei care nu sunt de aceeasi parere.

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/visul-psd-nu-este-suspendarea-lui-traian-basescu-201423.html

Anunțuri

22 de raspunsuri pentru Victor Ponta
Februarie 2, 2010

Mai tanarul meu coleg Victor Ponta a lansat recent, pe blogul personal, douazeci si doua de idei pentru reconstructia PSD. M-am bucurat cand am auzit, asa cum ma bucur ori de cate ori aud ca un coleg are propriile idei si nu face copy-paste dupa texte mai vechi din brosurile de partid.
Am citit propunerile lui Victor nu o data, ci de mai multe ori. Si chiar daca el a declarat in mod repetat ca nu ma voteaza la Congres, sper macar sa citeasca parerile mele despre parerile lui. Spre binele PSD. I-am dat lui Victor douazeci si doua de raspunsuri, pentru fiecare din propunerile scrise pe blog. Iata-le, punct cu punct:

1.    Este foarte firesc sa refacem, pe baze realiste si credibile, listele cu membrii si sustinatorii PSD, asa cum propune Victor. Dar nu cred ca Mircea Geoana, presedinte in functie si candidat pentru un nou mandat la sefia PSD, nu are asa ceva. Tine de datele fundamentale pe care trebuie sa le detina presedintele unui partid.

2.    Victor propune reorganizarea structurilor de partid pe criterii electorale – colegiile si nu administrativ teritoriale. Eu cred ca este o greseala. Atata timp cat inca se discuta despre modificarea legii electorale, colegiile nu sunt nici ele batute in cuie. Nu putem reorganiza partidul ori de cate ori se modifica un colegiu. In plus, s-ar produce o faramitare a partidului care ar ridica probleme mari de organizare si coordonare.

3.    Restructurarea pe modelul clar si eficient al organizarii din plan local si national a prezentei PSD in comunitatile romanesti din strainatate. O propunere foarte buna a lui Victor. Rezultatul de la ultimele alegeri prezidentiale arata foarte clar acest lucru.

4.    Alegerea presedintelui PSD prin votul tuturor membrilor partidului este o idee interesanta. Din pacate, si Victor stie asta, foarte greu de pus in practica acum. Eu, deocamdata, sunt de parere ca presedintele trebuie ales de Congres, iar echipa propusa de acesta sa fie votata de Consiliul National. Asa s-a intamplat cand PSD a obtinut maximum de performanta.

5.    Victor propune o Conventie anuala care sa dezbata si sa actualizeze obiectivele si directiile fundamentale ale partidului si care sa acorde un vot de incredere conducerii. Astfel de reuniuni anuale faceau parte candva din modul de lucru al PSD. Din pacate, sub inteleapta conducere a lui Mircea Geoana ele au disparut. Cat priveste votul de incredere pentru conducerea partidului, eu cred ca aceasta ar trebui sa-si depuna mandatul dupa fiecare ciclu major de alegeri.

6.    Liderul partidului ales si confirmat in anul anterior alegerilor prezidentiale va fi, in mod automat, candidatul PSD la presedintie. Aici nu sunt de acord cu Victor. Nu cred ca trebuie sa mai mergem pe aceasta idee. Poti fi un foarte bun lider de partid, dar un candidat nepotrivit pentru presedintia tarii. Sau, daca luam exemplul din 2009, poti fi un lider de partid slab si un candidat la presedintie mediocru.

7.    Victor propune statuarea ca principiu a sistemului de „Guvern din umbra”. Acest sistem a functionat cu succes in PSD inainte de alegerile din 2000. Asa am reusit sa formam, dupa 2000, cel mai performant guvern al Romaniei de la Revolutie incoace.

8.    Conditionarea dreptului de a candida pentru o functie in conducerea centrala a PSD de confirmarea anterioara a candidatului in cadrul unui scrutin public pentru o structura centrala sau locala. O idee discutabila. Mie mi se pare ca limiteaza dreptul unor membri, in special tineri, de a candida si l-as intreba pe Victor daca el si-ar fi dorit o astfel de prevedere cand a candidat prima oara.

9.    Un sistem de resurse umane tip „Mapa profesionala”, care sa cuprinda experienta profesionala a fiecarui candidat al PSD la o functie publica. Victor spune ca aceste mape trebuie analizate obligatoriu de catre structura care desemneaza candidatul la respectiva functie. E obligatoriu, cred eu, ca in PSD sa existe o selectie facuta in mod obiectiv dupa un set de criterii unanim acceptate. Din pacate, sub conducerea lui Mircea Geoana, acest sistem a fost inlocuit cu unul de pile si relatii.

10.    Victor spune ca numirile in institutiile publice care revin PSD pe baza algoritmului politic sau parlamentar sa se faca avand la baza criterii si decizii transparente ale conducerii. Absolut de acord. Deciziile trebuie obligatoriu sa fie transparente, profesionalismul trebuie sa stea la baza numirilor si nu relatia privilegiata cu conducerea partidului sau cu un anume grup de interese.

11.    Victor propune o comisie de integritate si arbitraj ai carei membrii vor fi incompatibili, timp de patru ani dupa expirarea mandatului in cadrul comisiei, pentru ocuparea altor functii politice. Eu cred ca acesta prevedere ar limita foarte mult dreptul de a candida al persoanelor respective.

12.    Crearea si implementarea de sisteme de comunicatii interne integrate, baze de date electronice si sisteme informatice pentru dezvoltarea consultarii si a reactiei rapide in relatia centru – teritoriu. Ii spun lui Victor ca este ridicol daca in era comunicarii partidul nu are astfel de sisteme.

13.    Definirea clara si numai in cadrul Conventiei Anuale a politicii de aliante. Aici Victor greseste. Aliantele nu se pot bate in cuie o data pe an. Ele trebuie facute sau desfacute si in functie de conjuncturile de pe scena politica. Insa aceste decizii trebuie luate in mod transparent, cu consultarea organizatiilor din tara.

14.    Victor propune regandirea sistemului de finantare interna, permanentizarea acestuia si in perioadele extraelectorale, transparentizarea si extinderea catre zone cu contributii mici, dar constante. Sunt absolut de acord cu orice sistem care va scuti partidul de obligatii fata de diversi finantatori. Trebuie clarificat si modul in care se fac donatiile, cine si cum incaseaza banii. De asemenea, eu cred ca statul trebuie sa finanteze campaniile electorale ale partidelor cu sume minimale, in concordanta cu situatia economica in care se gaseste tara. Trebuie interzisa folosirea in campanii a banilor proveniti de la partide, de la institutii sau persoane private.

15.    Relansarea activitatii externe a partidului si sporirea influentei noastre in organismele internationale din care PSD face parte. Este obligatoriu sa facem asta si, mai ales, sa-i folosim pe cei mai competenti oameni pe care-i avem. Pentru ca PSD are europarlamentari de mare valoare, cu influenta in organismele internationale.

16.    Victor propune construirea sau sprijinirea, in mod transparent, a unor institutii media care manifesta clar o viziune de stanga. Am dubii serioase asupra acestei chestiuni, mai ales ca noi am mai incercat in trecut astfel de lucruri. Eu nu cred ca partidele politice trebuie sa fie proprietare de presa.

17.    Victor vorbeste despre construirea, prin statut, a unor forme clare de garantare a descentralizarii puterii in partid. Eu cred ca tema razboiului centru – teritoriu este o tema falsa. Nu razboiul dintre centru si teritoriu ne va readuce la putere, ci colaborarea. Coordonarea actiunilor noastre nu inseamna ca liderii de la centru le baga pumnul in gura celor din teritoriu. O mai buna organizare nu inseamna instaurarea dictaturii centrului. Organizatii locale puternice inseamna un PSD mai puternic, o conducere centrala puternica inseamna un PSD mai puternic.

18.    Dezvoltarea unui sistem de protectie si pastrare activa pentru membrii PSD care au ocupat functii publice pe care le-au pierdut in momentul parasirii guvernarii. Propunerea lui Victor este foarte interesanta, dar trebuie precizat si mecanismul care va face acest sistem de protectie sa functioneze.

19.    Victor spune ca partidul trebuie deschis spre noi tipuri de colaborare, asumata transparent, cu persoane sau structuri din zone profesionale si civice. Eu cred ca un partid de centru-stanga trebuie sa aiba relatii privilegiate cu sindicatele. Trebuie ca PSD sa revina la sistemul de colaborare cu sindicatele pe care l-a avut in perioada 2000 – 2004 si care a functionat foarte bine.

20.    Construirea, in cadrul PSD, a unei structuri ecologiste, care sa dezvolte mesajul partidului in aceasta directie. Ideea lui Victor e foarte buna. Ca partid social-democrat trebuie sa fim foarte aproape de ecologism. Ideile ecologiste nu trebuie sa lipseasca din programele noastre politice.

21.    Victor propune incurajarea si sprijinirea TSD si a Organizatiei Ecologiste in promovarea unor idei si forme de actiune mai evoluat-radicale fata de linia oficiala a partidului. O idee buna.

22.    Sustinerea unui discurs si mesaj social-democrat modern, cu asumarea punctelor „gri” din trecutul nostru, indreptat spre noi tipuri de public este ultima propunere a lui Victor. Eu spun deja de mai mult timp ca, daca vrea sa revina la putere, PSD va trebui sa-si fixeze ca prioritate atragerea electoratului activ de stanga. Este vorba despre salariatii din orase, dar si din mediul rural, de studenti, de micii intreprinzatori, de romanii cu vederi de stanga din diaspora. Lor trebuie sa le cream conditiile unei competitii corecte pe piata si trebuie sa-i protejam in fata abuzurilor celor mai puternici. Trebuie sa renuntam la politica de tip “va dam”, axata, in special, pe ajutoare sociale si sa trecem la o politica in care solutiile economice sa le preceada pe cele sociale. In nici un caz nu spun ca trebuie sa renuntam la electoratul nostru pasiv, format in mare parte din pensionari si din locuitori din mediul rural care traiesc din ceea ce produc in propria gospodarie. Pe acestia trebuie sa-i protejam in continuare, dar fara solutii economice, care sa aduca bunastare, nu-i putem ajuta foarte mult.