Visul PSD nu este suspendarea lui Traian Basescu
Octombrie 4, 2010

Interviu publicat de Romania Libera, la 4 octombrie 2010

Interviu cu Miron Mitrea, senator PSD
„Visul PSD nu este suspendarea lui Traian Basescu”

Senatorul PSD Miron Mitrea este convins ca Traian Basescu „poate sta linistit pana in 2014″ daca nu-si ridica in cap clasa politica, fiindca „tinta PSD nu este suspendarea presedin­telui”, ci doar schimbarea Guvernului. Miron Mitrea crede de altfel ca Legea pensiilor va fi declarata neconstitutionala, astfel incat Traian Basescu sa nu fie pus intr-o situatie complicata, iar opozitia sa nu aiba motive sa inceapa procedura de suspendare. Pe de alta parte, senatorul PSD atrage atentia, referindu-se la Dan Voiculescu, ca relatiile cu mogulii nu-i fac bine partidului.

Motiunea de cenzura pe care PSD o tot pregateste de atata vreme n-are nici o sansa fara tradatorii din arcul puterii. Pe cati mizati?

M.M.: Nu mizez pe nici unul. Motiunea de cenzura are sanse de trecere in doua cazuri, in cazul in care in zona guvernarii exista oameni nemultumiti, dar nu cred ca solutia este sa faci rost de voturi din partea cealalta.

Solutia cealalta ar fi sa treaca UDMR in barca opozitiei?

M.M.: UDMR nu-si va putea permite sa duca in spate toate nereusitele actualei guvernari: si electoratului maghiar i s-au redus salariile, pensiile. In plus, UDMR are o concurenta politica din ce in ce mai solida, asa ca Uniunea va trebui sa se decida la un moment dat. E tot mai clar ca actuala putere sta pe voturile UDMR.

Aveti timp sa negociati cu UDMR pana la depunerea motiunii?

M.M.: Nu exista o discutie institutionala in aceasta direc­tie, dar UDMR nu va lua decizia de a parasi guvernarea in urma negocierilor cu noi. Uniunea se va misca intr-o directie sau alta in functie de presiunile care vin din interiorul
comunitatii maghiare

A fost deja o reuniune a reprezentantilor UDMR care a decis ramanerea la guvernare

M.M.: Nimeni nu spune ca imediat dupa Congresul PSD UDMR isi va schimba brusc pozitia, dar lucrurile nu vor ramane asa.

Aveti un orizont de asteptare?

M.M.: Nu.

In acest caz nu aveti nici un temei sa credeti ca motiunea de cenzura ar putea trece.

M.M.: Motiunea poate sa treaca, fiindca ar putea fi destule defectiuni in partea cealalta.Nu va ascund ca sunt destui parlamentari PDL care sunt nefericiti.

Ii cunoasteti?

M.M.: Nu pe toti, dar am vorbit cu destui dintre cei care spun ca sunt nemultumiti.

Ce-ar putea castiga acesti parlamentari nefericiti daca ar vota alaturi de PSD?

M.M.: Ma intrebati de parca eu as fi negociat cu ei.

Dar ati discutat.

M.M.: Da, am discutat, sunt colegii mei si stiu ca nu le place ce se intampla in PDL. De aici si pana la a spune ca cei care-si manifesta nemultumirea vor vota pentru motiune e cale lunga si nu pot face greseala asta. Nimeni nu poate spune astazi daca exista cele 18 voturi necesare pentru ca opozitia sa dea jos Guvernul, dar e posibil sa fie.

Daca Legea pensiilor va fi declarata constitutionala, PSD va mai cauta caile prin care sa-l suspende pe Traian Basescu?

M.M.: Spre deosebire de alte dati, acum putem intra pe youtube si vedea cati parlamentari erau in sala cand s-a votat Legea pensiilor. Daca judecatorii Curtii nu vor dori sa numere voturile din inregistrarile existente, e altceva.

Nu e de competenta Curtii Constitutionale?

M.M.: Este, daca vrea.

Dvs. ce-i reprosati presedintelui Traian Basescu?

M.M.: Nu-i reprosez nimic altceva decat ii reproseaza orice om de pe strada.

In campania electorala pareati sa faceti parte dintre sustinatorii lui. Acum de ce nu va mai place?

M.M.: Nu am fost niciodata. Traian Basescu este adversarul nostru cel mai consistent. Faptul ca nu am fost deloc sustinatorul lui Geoana i-a facut pe unii sa incerce sa ma arunce in bratele lui Basescu pentru a ma disloca din cadrul partidului.

Pentru suspendarea lui Traian Basescu aveti nevoie de dovezi care sa ateste ca a incalcat Constitutia. Le aveti?

M.M.: Pana acum nu exista nici o incalcare a constitutiei.

Atunci cum il puteti suspenda?

M.M.: PSD a spus ca, daca va promova o lege care a fost adoptata prin frauda, atunci vom porni actiunea de suspendare. Eu sunt convins ca Legea pensiilor va fi declarata neconstitutionala, ca sa nu ajungem in situatia de care vorbeam. Eu nu cred ca Traian Basescu va ajunge sa o promulge cand frauda la vot este atat de clara.

Ce v-a facut sa va schimbati parerea fata de Traian Basescu?

M.M.: N-am avut niciodata o parere buna despre el. Daca Mircea Geoana ar fi castigat alegerile, acum era mai bine in Romania.

Atunci de ce nu l-ati sustinut pe Mircea Geoana?

M.M.: L-am sustinut, cu greu, am facut un efort pentru ca nu-l simpatizam, dar l-am sustinut, chiar daca nu m-a chemat pe mine sa-i conduc campania.

Daca i-ati fi condus-o dvs., ar fi castigat?

M.M.: N-avea cum sa piarda daca nu era Viorel Hrebenciuc la  butoanele campaniei sale.

Deci Hrebenciuc e de vina ca Mircea Geoana a pierdut prezidentialele?

M.M.: Unul dintre ei, doar Geoana l-a ales.

Daca PSD l-ar fi sustinut pe Sorin Oprescu, ar fi avut mai multe sanse?

M.M.:
Eu le-am spus. Ar fi castigat.

Acum aveti candidat?


M.M.:
E prea departe pana in 2014. Prioritara e acum deblocarea Guvernului Boc de la guvernare, punerea la punct a unui cabinet care sa pregateasca anticipatele si apoi sa facem un guvern serios.
Traian Basescu poate sta linistit pana in 2014 daca nu face o gafa majora, care sa ridice impotriva lui clasa politica. Eu am fost si in 2007 impotriva suspendarii lui.

Si acum?

M.M.: Eu sunt ardelean si imi plac lucrurile stabile, dar, daca va face greseli, nu vom avea ce face. Nici eu si nici presedintele PSD, Victor Ponta, nu ne-am propus suspendarea lui Basescu.

Dan Voiculescu a propus zilele acestea un calendar care sa culmineze cu alegeri prezidentiale anticipate in martie 2011?

M.M.: Nu poti porni asa o discutie despre suspendarea presedintelui, dar vom vedea si la Congresul PSD care va fi atmosfera. Ne intereseaza schimbarea Cabinetului Boc si finalizarea programului nostru de guvernare, nu suspendarea lui Basescu.

Ati vrea sa reveniti la Ministerul Transporturilor?

M.M.: Nu, am spus deja ca nu ma intereseaza nici o functie guvernamentala.

Dar ce va intereseaza?

M.M.:
Sa raman in politica.

Cum?

M.M.: Ca acum: imi fac treaba in Senat, in colegiul meu din Vrancea.

Victor Ponta spunea ca mizeaza pe „miscari de strada” pentru daramarea Guvernului. Cum ar putea fi folosite aceste miscari, ca la mineriade?

M.M.: Nu se ocupa nici Victor Ponta, nici PSD cu organizarea acestor miscari. Nu e vorba de miscari de strada care sa darame Guvernul, ci de nemultumirile populatiei, care ar putea avea efecte asupra parlamentarilor puterii, inclusiv asupra UDMR.

Credeti ca manifestatiile de strada ii conving pe parlamentarii PDL sa voteze motiunea de cenzura?

M.M.: Nu cred nimic, eu spun doar ca acesti parlamentari merg la ei acasa in circumscriptii, iar oamenii care i-au ales asteapta ceva de la ei. In momentul in care oamenii fierb, asa cum fierbeau in 2004 impotriva noastra, stii la ce sa te astepti. Va dau un exemplu: o colega de-a noastra parlamentara a fost blocata cu masina parlamentara  de sindicalistii de la SANITAS; dupa ce le-a aratat ca e de la PSD i-au dat voie sa treaca si au aplaudat-o. Am vazut in tara multe sedii PDL care nu se mai deschid, fiindca intra oamenii inauntru si nu-i lauda.

Si pentru suspendarea presedintelui PSD mizeaza tot pe insurgenta?

M.M.: V-am spus, nu mizam nimic pe suspendarea presedintelui. Schimbarea presedintelui nu e un scop. Scopul este schimbarea Guvernului Boc cu un guvern PSD-PNL si UDMR, daca se poate. Daca insa presedintele face greseala sa promulge legea pensiilor, atunci colegii mei vor porni intr-adevar actiunea de suspendare. Eu nu pornesc de la ideea ca presedintele trebuie schimbat.

Unde va deranjeaza legea pensiilor?

M.M.: Dincolo de faptul ca a fost adoptata prin frauda, sunt multe categorii de oameni care pierd multi bani, aviatorii, de pilda, au avut pensii de 8.000 sau de 10.000 de lei si si-au construit o viata la acest standard: au rate, au copii, au neveste. Au fost piloti si numai cine nu a fost cu ei in carlinga nu stie cat stres presupune aceasta meserie si acum se trezesc cu pensii de 2.500 de lei. Pur si simplu i-a omorat. Si e la fel si cu celelalte categorii. Nu ma pricep la Politie, Armata, Justitie, dar probabil ca e la fel.

Sustineti in continuare castele, privilegiatii?

M.M.: Peste tot in lume exista caste.

Da, dar de obicei primesc pensii in functie de contributia lor la fondul de pensii.

M.M.: Sistemul de pensii speciale exista in toata Europa: unii contribuie la pensii, altii au pensii speciale. Eu nu cred ca pensiile judecatorilor sau ale pilotilor sunt exagerate. Nu te faci pilot fiindca iti place neaparat sa zbori cu avionul, ci si fiindca vrei un salariu mai mare si o pensie mare cand te retragi.

Aceste caste fac presiuni la PSD pentru a-si pastra privilegiile?

M.M.: Nu stiu, dar nu cred in uniformizarea asta de tip comunist, nici nu sunt de acord cu diferentele acestea uriase intre pensia minima si cea maxima.

Daca ar veni la putere PSD ar rupe acordul cu FMI?

M.M.: Eu am negociat patru ani cu FMI. Programul cu FMI este o negociere continua. Masurile taierilor de salarii si de pensii au fost gasite de partea romana, nu impuse de Fond. Actualul Acord cu FMI e greu de dus la indeplinire de oricine.

Si ce faceti in ipoteza ca preluati guvernarea?

M.M.: Renegociem, cu alte conditii, mai favorabile pentru Romania.

De unde pot fi luati bani?

M.M.: Uitati-va la Grecia, premierul s-a dus cu programe concrete pana si in Libia si a facut rost de bani. Solutii sunt dupa ce ai proiecte prioritare bine facute.

In ipoteza ca PSD darama Cabinetul Boc si vine la putere impreuna cu PNL, cine ar putea fi premierul agreat de toate partile?

M.M.: Este deocamdata singura chestiune serioasa care nu s-a pus pe masa: PNL ar merge cu un premier independent, PSD insista pentru un premier politic din interiorul partidului.

Cine ar putea fi?

M.M.:
Seful partidului.

Vi se pare suficient de matur?

M.M.: Mi se pare suficient de inteligent.

Adrian Nastase nu e in ecuatie?

M.M.: Ar putea fi oricand, dar nu-si doreste.

Nici daca partidul ar insista?

M.M.: Daca ar insista, probabil ca ar accepta, dar Adrian Nastase face tot ce poate pentru ca partidul sa nu insiste. Daca ai un guvern de tranzitie, care pregateste alegerile anticipate, premierul trebuie sa fie de la PSD si e normal sa fie seful partidului.

Va imaginati ca PNL il va sustine pe Victor Ponta?

M.M.: Da. Vom negocia, fiindca sunt multe alte lucruri care trebuie armonizate.

Premierul ar trebui agreat si de presedintele Traian Basescu.

M.M.: Cred ca de data aceasta va fi de acord.

Ce-l recomanda pe Victor Ponta pentru a fi premier?

M.M.: Este liderul celui mai mare partid, are toate defectele tineretii, dar si toate calitatile.

E santajabil?

M.M.: Nu cred.

In ipoteza ca Traian Basescu s-ar opune premierului pe care il propuneti, il suspendati?

M.M.: N-am discutat asta. Visul PSD nu este suspendarea presedintelui, ci schimbarea Guvernului. Traian Basescu este amenintat doar daca promulga legea pensiilor, asta am spus

Dvs. ati spus ca, de fapt, n-ar trebui suspendat.

M.M.: Nu este tinta noastra si nici tinta lui Victor Ponta.

Vreti sa reveniti intr-o functie de conducere in PSD?

M.M.: Nu, deocamdata nu ma intereseaza.

Cei plecati la UNPR vor reveni in PSD?

M.M.:
Multi se vor intoarce.

Crin Antonescu are statura de sef de stat?

M.M.: Da, dar sper sa nu ajunga. Viitorul presedinte al Romaniei sper sa fie de la PSD.

Ar putea fi Adrian Nastase?

M.M.: Nu cred ca va candida, dar isi poate permite sa se gandeasca la asta.

Victor Ponta ar fi mai potrivit?

M.M.: Se poate gandi la asta.

Asocierea cu Dan Voiculescu da bine pentru PSD?

M.M.: Principalul atac al puterii la adresa PSD este relatia cu mogulii si vor merge in continuare pe aceasta linie, chiar daca Victor Ponta nu e legat de ei. Sustinerea televiziunilor mogulilor ne fac bine, dar relatiile cu ei ne face rau. Cred ca, daca Dan Voiculescu ar fi ceva mai discret, ar face mai bine; de pilda, n-avea de ce veni acum cu scadentarul acela de suspendare.

La alegerile care urmeaza Dan Voiculescu va merge cu PSD sau cu liberalii?

M.M.: Eu cred ca va merge cu liberalii.

Credeti ca George Maior, seful SRI, ar putea fi recuperat de PSD?

M.M.: Nu cred ca ar vrea sa se intoarca in politica.

Daca PSD vine la putere, il pastreaza in fruntea SRI?

M.M.: Indiscutabil, pe mine daca ma intrebati, cred ca si-a facut bine treaba, desi stiu ca exista colegi de-ai mei care nu sunt de aceeasi parere.

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/visul-psd-nu-este-suspendarea-lui-traian-basescu-201423.html

Joaca de-a Constitutia
Aprilie 25, 2010

Am aflat de la radio ca PSD, partidul al carui senator sunt, propune ca, dupa noua Constitutie, senatorii sa fie alesi de consilierii locali. Asadar, n-a fost de ajuns ca guvernul Boc s-a umplut de ridicol cu gluma sa de proiect de modificare a Constitutiei, in care Parlamentul inca mai ratifica aderarea Romaniei la NATO. Trebuia ca si principalul partid de opozitie sa-si dea cu stangul in dreptul. Iar decizia de a ne faulta singuri s-a luat din nou pe sest, ca pe vremea lui Geoana, fara ca macar noi, senatorii PSD, sa fim intrebati ce parere avem. Am fost pusi din nou in fata faptului implinit, ba, mai mult, am aflat de la radio ce vrea sa faca partidul. De parca am avea o conducere in exil. La Congresul din februarie am votat pentru ca astfel de practici sa dispara si in PSD sa fie reinstaurata democratia. Din pacate, inca mai astept ca “minunea” asta sa se intample.

Cat priveste propunerea ca senatorii sa fie alesi de consilierii locali, este o prostie. Cum sa le iei dreptul cetatenilor sa-si aleaga direct reprezentantii? Cum sa faci astfel de diferente? Unde vrem sa ne intoarcem, la votul cenzitar, cand numai cei cu un anumit statut social hotarau in numele tuturor? Stiu ca anumiti lideri locali viseaza sa controleze ei si puterea centrala. Dar cred ca aceasta ambitie este la fel de periculoasa pentru democratie ca si o conducere centrala dictatoriala. Puterea trebuie impartita intre centru si teritoriu.

Eroul negativ al luptei pentru modificarea Constitutiei ramane, insa, guvernul Boc. Proiectul sau de Constitutie este, asa cum am mai spus, o gluma. Nu poti sa dai copy-paste dupa actualul text al legii fundamentale, sa-l modifici pe ici, pe colo, reducand numarul de parlamentari, desfiintand Senatul si rebotezand Camera Deputatilor si sa spui ca faci reforma statului. Reforma statului e ceva mult mai profund decat modificarea unor cifre si denumiri. Reforma statului inseamna sa faci niste mecanisme sa functioneze eficient. Ca sa folosesc o comparatie draga domnului Boc, sa le faci sa functioneze eficient ca un tanc american prin nisipul din Irak.

In proiectul meu de reforma a statului, pe care l-am facut public inca inainte de Congresul PSD din februarie, am propus ca Parlamentul sa aiba doua camere, dar nu mai mult de 300 de membri in total (aproximativ 50 de senatori si pana in 250 de deputati). De asemenea, am propus ca Senatul si Camera Deputatilor sa aiba atributii diferite. Senatul sa aiba un rol de reprezentare a comunitatilor locale si de avizare, la nivel national, a legislatiei europene. Senatorii sa fie alesi uninominal de cetateni, cate un senator pentru fiecare judet si pentru fiecare sector al municipiului Bucuresti. Camera Deputatilor sa aiba rolul de principal decident asupra legislatiei nationale, iar deputatii sa fie alesi prin vot mixt, evident, tot de cetateni. Jumatate dintre deputati sa fie alesi uninominal si jumatate prin vot pe liste. Iar asta e doar o foarte mica parte din ceea ce inteleg eu prin reforma. Daca vreti sa aflati mai multe, cititi pe blogul meu postarea intitulata “PSD are nevoie de o viziune proprie despre reforma statului”

PSD pierde un simbol
Februarie 26, 2010

Sunt foarte trist. Prietenul si colegul meu Marian Sarbu a anuntat ca paraseste PSD dupa 16 ani de activitate neintrerupta in acest partid. Este pentru prima oara, in cariera mea de om politic, cand imi gasesc foarte greu cuvintele. Dincolo de a-mi fi prieten, Marian este unul dintre putinii lideri de stanga autentici din Romania, este un simbol pentru PSD. Cei care spun ca plecarea lui nu e mare lucru habar n-au ce inseamna politica de stanga, habar n-au ce inseamna social-democratie. Iar cei care timp de un an si jumatate s-au uitat la lupta mea cu Geoana si fie m-au criticat, fie au tacut academic sa se uite acum unde au adus partidul. N-au nici o remuscare pentru situatia critica in care a ajuns astazi PSD?

Vanghelie, rana de pe obrazul PSD
Februarie 18, 2010

Deja este prea mult. Marian Vanghelie, pata de pe obrazul PSD, s-a transformat in rana. Incepand de ieri, cand pe ecranele tuturor televiziunilor rulau vorbele de duh ale lui Vanghelie la adresa unor colegi din partid, rana s-a deschis. Urata, hidoasa, in vazul intregii tari. PSD sufera acum din cauza unui individ despre care eu tot spun de doi ani de zile ca face un imens rau partidului. Un individ care, chiar daca are mintea odihnita, n-a inteles ca trebuie sa se opreasca. Un individ care, sa ne amintim, visa sa devina cel mai important om din Romania.

Ceea ce zice si face astazi Marian Vanghelie a ajuns sa fie catalogat drept definitoriu pentru PSD. Partidul ocupa spatiul public, nu cu solutii si propuneri de legi, ci cu amenintari, injuraturi si politica gastilor.

Oare, vazand ce se intampla cu PSD, electoratul mai da doi bani pe noi? Cat de jos am ajuns, cat de jos mai vrem sa coboram? In loc sa fie un moment de relansare, Congresul nostru de sambata e asteptat ca spectacolul de circ al anului. Cu Vanghelie in rolul principal. Si pentru ca impactul sa fie maxim, diferite gasti si gasculite, mai vechi sau mai noi, fac jocuri de culise.

Este inadmisibil in ce hal a ajuns partidul sub conducerea lui Vanghelie si a celor care l-au cocotat atat de sus. Eu scriu si spun inca de acum un an de zile ca politica aceasta, a gastilor, poate fi mortala pentru PSD. Pentru ca nu le convenea ce spuneam, baietii din gasti m-au acuzat ca fac jocurile cuiva din afara partidului. Astazi, si Ion Iliescu, si Adrian Nastase spun exact ce spuneam eu.

Nu sunt deloc fericit ca am avut dreptate. Din contra. Sunt foarte, foarte trist. Pentru ca nici eu n-am crezut ca se va ajunge aici. Unii dintre putinii care mai vad limpede in aceste zile au ales sa se retraga si sa lase gastile sa-si sparga capetele intre ele. Dar oare mai putem vorbi de un partid dupa un astfel de macel?

Eu am ramas sa ma bat. Nu cu cineva anume, nu-mi plac gastile si nu fac parte din ele. Am ales sa ma bat pentru principiile si drumul in care cred. Urmandu-le, sunt sigur ca voi castiga la Congresul de sambata, indiferent care va fi rezultatul votului. Voi castiga pentru ca le voi arata colegilor calea pe care trebuie sa mergem. Daca nu acum, cu siguranta mai tarziu. Ea nu se schimba indiferent cate tumbe face si cate injuraturi da pe post Marian Vanghelie.

SCRISOARE CATRE SEFII DE ORGANIZATII AI PSD
Februarie 9, 2010

      Cele mai negre previziuni ale mele sunt pe cale sa se implineasca. Mircea Geoana si gasca lui au inceput operatiunea de aranjare a Congresului PSD din 20 februarie, exact asa cum scriam in urma cu trei saptamani. Dovada cea mai clara este modul in care se stabileste norma de reprezentare a organizatiilor judetene la Congres.

     In totala contradictie cu statutul si cu democratia interna de partid, Geoana si gasca vor ca singurul criteriu care stabileste numarul de delegati din fiecare judet sa fie rezultatele din turul doi al alegerilor prezidentiale din 2009. Adica voturile obtinute de Geoana cu sprijinul PNL, UDMR, PRM si PNG.

     Astfel, se ajunge ca Marian Vanghelie, de exemplu, cel cu care Geoana vrea sa faca tandem la conducerea partidului, sa vina la Congres cu un numar impresionant de delegati (s-a vorbit de 220 pentru Bucuresti), pentru ca ar fi castigat turul doi al alegerilor prezidentiale din Capitala. Fara sa se tina cont ca a castigat cu voturile liberalilor si ca, in turul intai, Geoana s-a clasat al treilea in Bucuresti. Iar exemplul acesta nu este singular.

     Democratic si corect este ca norma de reprezentare sa tina cont de rezultatele din turul intai al alegerilor prezidentiale, dar si de rezultatele de la parlamentare, locale si europarlamentare. Din 2008, 2009, si poate chiar si din alti ani. In plus, ea trebuie stabilita de Comitetul Executiv si nu de un grup restrans.

      Desi Consiliul National din 4 februarie a stabilit ca norma de reprezentare sa fie decisa de Comitetul Executiv, Geoana a convocat Comitetului abia saptamana viitoare, ultima dinainte de Congres. Taman cand Conferintele judetene vor fi avut deja loc si delegatii vor fi fost stabiliti. Iar membrii Comitetului Executiv vor fi pusi in fata faptului implinit. Este stilul profund nedemocratic si netransparent in care Geoana si gasca lui au condus PSD in ultimii ani. Este stilul care ne-a dus in situatia in care ne aflam astazi, de partid subordonat grupurilor de interese si nu intereselor membrilor sai.

      Cred ca, in acest moment, nu mai exista nici un dubiu asupra intentiilor gastii lui Mircea Geoana. Dupa ce s-a plans el insusi ca alegerile prezidentiale au fost fraudate, Geoana vrea sa fraudeze alegerile de la Congresul PSD din 20 februarie. Prin modul in care se stabileste numarul de delegati din judete, dar si prin incercarea de a impune votul pentru o intreaga echipa.

      Daca aceste lucruri se vor intampla si daca nu vom reintra intr-o logica statutara, eu ma gandesc foarte serios sa boicotez Congresul organizat de gasca Geoana. O conducere aleasa in astfel de conditii va fi una nelegitima, iar partidul se va afla in pragul unei scindari dureroase.

Miron Mitrea,
Senator PSD,
Candidat la presedintia partidului.

22 de raspunsuri pentru Victor Ponta
Februarie 2, 2010

Mai tanarul meu coleg Victor Ponta a lansat recent, pe blogul personal, douazeci si doua de idei pentru reconstructia PSD. M-am bucurat cand am auzit, asa cum ma bucur ori de cate ori aud ca un coleg are propriile idei si nu face copy-paste dupa texte mai vechi din brosurile de partid.
Am citit propunerile lui Victor nu o data, ci de mai multe ori. Si chiar daca el a declarat in mod repetat ca nu ma voteaza la Congres, sper macar sa citeasca parerile mele despre parerile lui. Spre binele PSD. I-am dat lui Victor douazeci si doua de raspunsuri, pentru fiecare din propunerile scrise pe blog. Iata-le, punct cu punct:

1.    Este foarte firesc sa refacem, pe baze realiste si credibile, listele cu membrii si sustinatorii PSD, asa cum propune Victor. Dar nu cred ca Mircea Geoana, presedinte in functie si candidat pentru un nou mandat la sefia PSD, nu are asa ceva. Tine de datele fundamentale pe care trebuie sa le detina presedintele unui partid.

2.    Victor propune reorganizarea structurilor de partid pe criterii electorale – colegiile si nu administrativ teritoriale. Eu cred ca este o greseala. Atata timp cat inca se discuta despre modificarea legii electorale, colegiile nu sunt nici ele batute in cuie. Nu putem reorganiza partidul ori de cate ori se modifica un colegiu. In plus, s-ar produce o faramitare a partidului care ar ridica probleme mari de organizare si coordonare.

3.    Restructurarea pe modelul clar si eficient al organizarii din plan local si national a prezentei PSD in comunitatile romanesti din strainatate. O propunere foarte buna a lui Victor. Rezultatul de la ultimele alegeri prezidentiale arata foarte clar acest lucru.

4.    Alegerea presedintelui PSD prin votul tuturor membrilor partidului este o idee interesanta. Din pacate, si Victor stie asta, foarte greu de pus in practica acum. Eu, deocamdata, sunt de parere ca presedintele trebuie ales de Congres, iar echipa propusa de acesta sa fie votata de Consiliul National. Asa s-a intamplat cand PSD a obtinut maximum de performanta.

5.    Victor propune o Conventie anuala care sa dezbata si sa actualizeze obiectivele si directiile fundamentale ale partidului si care sa acorde un vot de incredere conducerii. Astfel de reuniuni anuale faceau parte candva din modul de lucru al PSD. Din pacate, sub inteleapta conducere a lui Mircea Geoana ele au disparut. Cat priveste votul de incredere pentru conducerea partidului, eu cred ca aceasta ar trebui sa-si depuna mandatul dupa fiecare ciclu major de alegeri.

6.    Liderul partidului ales si confirmat in anul anterior alegerilor prezidentiale va fi, in mod automat, candidatul PSD la presedintie. Aici nu sunt de acord cu Victor. Nu cred ca trebuie sa mai mergem pe aceasta idee. Poti fi un foarte bun lider de partid, dar un candidat nepotrivit pentru presedintia tarii. Sau, daca luam exemplul din 2009, poti fi un lider de partid slab si un candidat la presedintie mediocru.

7.    Victor propune statuarea ca principiu a sistemului de „Guvern din umbra”. Acest sistem a functionat cu succes in PSD inainte de alegerile din 2000. Asa am reusit sa formam, dupa 2000, cel mai performant guvern al Romaniei de la Revolutie incoace.

8.    Conditionarea dreptului de a candida pentru o functie in conducerea centrala a PSD de confirmarea anterioara a candidatului in cadrul unui scrutin public pentru o structura centrala sau locala. O idee discutabila. Mie mi se pare ca limiteaza dreptul unor membri, in special tineri, de a candida si l-as intreba pe Victor daca el si-ar fi dorit o astfel de prevedere cand a candidat prima oara.

9.    Un sistem de resurse umane tip „Mapa profesionala”, care sa cuprinda experienta profesionala a fiecarui candidat al PSD la o functie publica. Victor spune ca aceste mape trebuie analizate obligatoriu de catre structura care desemneaza candidatul la respectiva functie. E obligatoriu, cred eu, ca in PSD sa existe o selectie facuta in mod obiectiv dupa un set de criterii unanim acceptate. Din pacate, sub conducerea lui Mircea Geoana, acest sistem a fost inlocuit cu unul de pile si relatii.

10.    Victor spune ca numirile in institutiile publice care revin PSD pe baza algoritmului politic sau parlamentar sa se faca avand la baza criterii si decizii transparente ale conducerii. Absolut de acord. Deciziile trebuie obligatoriu sa fie transparente, profesionalismul trebuie sa stea la baza numirilor si nu relatia privilegiata cu conducerea partidului sau cu un anume grup de interese.

11.    Victor propune o comisie de integritate si arbitraj ai carei membrii vor fi incompatibili, timp de patru ani dupa expirarea mandatului in cadrul comisiei, pentru ocuparea altor functii politice. Eu cred ca acesta prevedere ar limita foarte mult dreptul de a candida al persoanelor respective.

12.    Crearea si implementarea de sisteme de comunicatii interne integrate, baze de date electronice si sisteme informatice pentru dezvoltarea consultarii si a reactiei rapide in relatia centru – teritoriu. Ii spun lui Victor ca este ridicol daca in era comunicarii partidul nu are astfel de sisteme.

13.    Definirea clara si numai in cadrul Conventiei Anuale a politicii de aliante. Aici Victor greseste. Aliantele nu se pot bate in cuie o data pe an. Ele trebuie facute sau desfacute si in functie de conjuncturile de pe scena politica. Insa aceste decizii trebuie luate in mod transparent, cu consultarea organizatiilor din tara.

14.    Victor propune regandirea sistemului de finantare interna, permanentizarea acestuia si in perioadele extraelectorale, transparentizarea si extinderea catre zone cu contributii mici, dar constante. Sunt absolut de acord cu orice sistem care va scuti partidul de obligatii fata de diversi finantatori. Trebuie clarificat si modul in care se fac donatiile, cine si cum incaseaza banii. De asemenea, eu cred ca statul trebuie sa finanteze campaniile electorale ale partidelor cu sume minimale, in concordanta cu situatia economica in care se gaseste tara. Trebuie interzisa folosirea in campanii a banilor proveniti de la partide, de la institutii sau persoane private.

15.    Relansarea activitatii externe a partidului si sporirea influentei noastre in organismele internationale din care PSD face parte. Este obligatoriu sa facem asta si, mai ales, sa-i folosim pe cei mai competenti oameni pe care-i avem. Pentru ca PSD are europarlamentari de mare valoare, cu influenta in organismele internationale.

16.    Victor propune construirea sau sprijinirea, in mod transparent, a unor institutii media care manifesta clar o viziune de stanga. Am dubii serioase asupra acestei chestiuni, mai ales ca noi am mai incercat in trecut astfel de lucruri. Eu nu cred ca partidele politice trebuie sa fie proprietare de presa.

17.    Victor vorbeste despre construirea, prin statut, a unor forme clare de garantare a descentralizarii puterii in partid. Eu cred ca tema razboiului centru – teritoriu este o tema falsa. Nu razboiul dintre centru si teritoriu ne va readuce la putere, ci colaborarea. Coordonarea actiunilor noastre nu inseamna ca liderii de la centru le baga pumnul in gura celor din teritoriu. O mai buna organizare nu inseamna instaurarea dictaturii centrului. Organizatii locale puternice inseamna un PSD mai puternic, o conducere centrala puternica inseamna un PSD mai puternic.

18.    Dezvoltarea unui sistem de protectie si pastrare activa pentru membrii PSD care au ocupat functii publice pe care le-au pierdut in momentul parasirii guvernarii. Propunerea lui Victor este foarte interesanta, dar trebuie precizat si mecanismul care va face acest sistem de protectie sa functioneze.

19.    Victor spune ca partidul trebuie deschis spre noi tipuri de colaborare, asumata transparent, cu persoane sau structuri din zone profesionale si civice. Eu cred ca un partid de centru-stanga trebuie sa aiba relatii privilegiate cu sindicatele. Trebuie ca PSD sa revina la sistemul de colaborare cu sindicatele pe care l-a avut in perioada 2000 – 2004 si care a functionat foarte bine.

20.    Construirea, in cadrul PSD, a unei structuri ecologiste, care sa dezvolte mesajul partidului in aceasta directie. Ideea lui Victor e foarte buna. Ca partid social-democrat trebuie sa fim foarte aproape de ecologism. Ideile ecologiste nu trebuie sa lipseasca din programele noastre politice.

21.    Victor propune incurajarea si sprijinirea TSD si a Organizatiei Ecologiste in promovarea unor idei si forme de actiune mai evoluat-radicale fata de linia oficiala a partidului. O idee buna.

22.    Sustinerea unui discurs si mesaj social-democrat modern, cu asumarea punctelor „gri” din trecutul nostru, indreptat spre noi tipuri de public este ultima propunere a lui Victor. Eu spun deja de mai mult timp ca, daca vrea sa revina la putere, PSD va trebui sa-si fixeze ca prioritate atragerea electoratului activ de stanga. Este vorba despre salariatii din orase, dar si din mediul rural, de studenti, de micii intreprinzatori, de romanii cu vederi de stanga din diaspora. Lor trebuie sa le cream conditiile unei competitii corecte pe piata si trebuie sa-i protejam in fata abuzurilor celor mai puternici. Trebuie sa renuntam la politica de tip “va dam”, axata, in special, pe ajutoare sociale si sa trecem la o politica in care solutiile economice sa le preceada pe cele sociale. In nici un caz nu spun ca trebuie sa renuntam la electoratul nostru pasiv, format in mare parte din pensionari si din locuitori din mediul rural care traiesc din ceea ce produc in propria gospodarie. Pe acestia trebuie sa-i protejam in continuare, dar fara solutii economice, care sa aduca bunastare, nu-i putem ajuta foarte mult.

Candidez, nu ma joc!
Ianuarie 27, 2010

Observ ca, in ultimele zile, foarte multi analisti, dar si colegi din taberele cu care ma aflu in competitie in partid sustin sus si tare ca anuntata mea candidatura la sefia PSD este, de fapt, o miscare tactica. Convinsi ca ei stiu, chiar mai bine decat mine, ce urmeaza sa fac, distinsii domni spun ca, mai mult ca sigur, nu voi candida in final la presedintia partidului si ca ma voi alatura uneia sau alteia dintre tabere.

Dar astazi am decis sa nu-i mai las sa munceasca in van. De ce sa-si consume energia si timpul construind fel de fel de scenarii referitoare la candidatura mea? Asa ca ii anunt, in modul cel mai sincer, ca nu-mi retrag candidatura. Nici acum si nici mai tarziu. Am spus un lucru si ramane asa cum l-am spus. Nu ma joc cu vorbele si cu candidaturile.

La discutii, da, sunt deschis atunci cand vorbim despre cum trebuie reconstruit PSD, despre cum trebuie reformat statul, despre care trebuie sa fie solutiile PSD de scoatere a tarii din criza, despre cum trebuie sa arate echipa capabila sa atinga aceste deziderate. Pot sa discut de ce nu cred ca e bine ca Mircea Geoana sa mai conduca PSD, de ce cred ca Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie si grupul lor de interese nu trebuie sa mai influenteze deciziile partidului.

Pot sa discut despre toate lucrurile bune pe care le-a facut Adrian Nastase pentru PSD si sa-l invit public, asa cum am facut-o si cu Cristi Diaconescu, sa vina alaturi de mine intr-o echipa redutabila pentru reconstructia partidului, intr-o echipa care sa ne duca la guvernare pana cel tarziu in 2012. Insa nu-i pot lasa pe altii sa hotarasca la televizor ce se va intampla cu candidatura mea. Acest lucru l-am hotarat eu si las Congresul PSD sa se pronunte daca am luat sau nu o decizie buna.

Patefonul lui Geoana s-a blocat!
Ianuarie 26, 2010

Patefonul lui Mircea Geoana s-a blocat pe versul “Mitrea e omul lui Basescu”. Stiindu-se pe sine un politician-marioneta, Geoana isi imagineaza ca si altii sunt la fel. Isi inchipuie ca eu nu pot functiona ca un politician cu gandire si vointa proprie, ci e musai sa am pe cineva in spate, care sa ma manipuleze.

N-am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata omul nimanui. Sunt un om cu coloana vertebrala, care isi respecta intotdeauna cuvantul dat. Daca eram omul cuiva, nu eram trimis sa ma “odihnesc” dupa fiecare campanie pe care am castigat-o pentru PSD. Iar aiureala asta cu Basescu este cea mai ticaloasa minciuna care s-a spus vreodata despre mine. Ticaloasa, pentru ca pleaca de la faptul ca am militat pentru intrarea la guvernare a partidului meu.

Am militat ca PSD sa intre la putere alaturi de PDL fara sa cer nimic pentru mine personal. N-am cerut nici postul de sef al Senatului, nici calitatea de membru CSAT, nici controlul asupra Ministerului de Interne. Pe astea le-au cerut Geoana si grupul lui si au profitat de ele. Geoana & co. ma acuza pe mine ca am fost inteles cu Basescu sa bag PSD la guvernare. Dar ei unde au fost cand s-a negociat si cand s-a semnat protocolul aliantei cu PDL? Nu cumva Geoana era seful partidului, iar Hrebenciuc marele negociator de functii? Nu cumva Geoana a semnat cu mana lui alianta cu PDL? A semnat-o cu mana mea?

Mircea Geoana si grupul lui afirma ca eu am preluat temele lui Traian Basescu si le-am folosit ca sa-i atac pe ei. Blogul acesta este martor ca acuzele pe care eu le-am adus grupului Geoana au aparut cu mult inainte ca ei sa se lupte cu Basescu. Sunt lucruri evidente, pe care orice membru PSD putea sa le constate. Faptul ca Mircea Geoana era condus de grupuri de interese din afara partidului s-a vazut pe tot parcursul anului 2009 si, mai ales, in campania pentru prezidentiale, cand Geoana pierduse clar controlul asupra propriei campanii.

Atunci, de unde pana unde ideea ca Mitrea e omul lui Basescu? Doar pentru ca am spus adevaruri dureroase pentru Geoana & co? Declar pentru a nu stiu cata oara foarte raspicat: nu sunt omul nimanui. Sunt pesedist si voi ramane pesedist. Nu am nici o legatura sau intelegere ascunsa cu Traian Basescu si PDL. Ei sunt principalii nostri adversari politici, pe care trebuie sa-i invingem cu solutiile si programele noastre. Eu sunt obsedat de gasirea unor solutii social democrate pentru scoaterea tarii din criza si nu de Traian Basescu. Pentru ca obsesia noastra fata de Traian Basescu l-a facut atat de mare.

Geoana vrea sa rupa PSD!
Ianuarie 22, 2010

Temerile mele incep sa se adevereasca. Gruparea Geoana – Hrebenciuc incearca sa recastige puterea in PSD prin mijloace necinstite. Mai multi colegi din tara m-au sunat sa-mi spuna ca Geoana & co. au convocat o intalnire undeva, la munte, unde incearca sa-i convinga pe unii lideri de filiale de necesitatea organizarii cat mai rapide a unui Congres. Mai exact, gruparea Geoana vrea sa convoace formal un Consiliu National pe 12 februarie pe care sa-l transforme imediat in Congres. Un Congres cu cateva sute de membri. Fara conferinte judetene organizate ca la carte, deci fara reprezentanti care sa reflecte cu adevarat vointa membrilor PSD din toata tara.

Astfel, Geoana & co. spera ca printr-un Congres rapid si aranjat sa-si pastreze controlul asupra partidului, control care a dus partidul in situatia de a se permanentiza in opozitie. Este grav daca gruparea Geoana reuseste sa dea aceasta lovitura. Este grav pentru ca, daca lovitura le iese, riscul ca PSD sa se rupa este foarte mare. Sper ca toti colegii mei, sefi de filiale, lideri locali, oameni cu influenta in partid, oameni carora le pasa de PSD sa se opuna acestei tentative.

Am mai pierdut un parlamentar
Ianuarie 19, 2010

Deputatul Valeriu Steriu, fost secretar de stat in Ministerul Agriculturii, a demisionat din PSD si s-a alaturat grupului independentilor. Adica partidul mai pierde un specialist, care a decis sa-si caute o solutie individuala. Se pare ca noul PSD, promis dupa pierderea alegerilor de vechiul presedinte Mircea Geoana, nu mai convinge. Oamenii din partid au inceput sa-si piarda increderea in capacitatea echipei Geoana de a realize un proiect viabil, care sa readuca PSD la guvernare.

Incotro se indreapta partidul cu Mircea Geoana in frunte? Foarte multi membri PSD isi pun cu ingrijorare aceasta intrebare. Cu multi dintre ei am stat de vorba personal si le-am aflat temerile. Iar concluzia este ca, daca noi, cei care declaram ca ne pasa de acest partid, nu prezentam rapid un proiect solid de viitor, oamenii vor cauta in continuare solutii individuale. Si aici nu ma refer numai la parlamentari, ci si la primari si consilieri.

Eu am spus ca stiu ce trebuie facut pentru ca PSD sa ajunga la putere pana cel tarziu in 2012. Multe dintre ideile care ne pot duce la acest rezultat le-am scris deja pe blog, altele urmeaza sa le propun in cel mai scurt timp. PSD, ca si Romania, are nevoie urgenta de o viziune politica.

P.S. Revin cu o temere a mea care, daca se adevereste, va pune in pericol unitatea partidului. Este vorba despre temerea ca Geoana & co. vor incerca sa organizeze un congres aranjat. Adica un congres cu cat mai putini delegati, alesi pe criterii mai putin democratice. Daca se va incerca acest lucru, PSD se va rupe.