Lasati ministrii PSD sa lucreze!

Inca de la instalarea actualului guvern, atunci cand nu-si plaseaza acolitii in functii sau nu-i ameninta pe oamenii din jurul meu, grupul de interese reprezentat de Viorel Hrebenciuc are o preocupare extrem de periculoasa pentru partid: hartuirea ministrilor PSD.

Primii tavaliti au fost cei numiti de partid in functia de ministru de interne: pe Gabi Oprea l-au dat afara, iar Liviu Dragnea a fost nevoit sa-si dea demisia. Apoi, le-au trimis mesaje prin presa lui Cristi Diaconescu si Ecaterinei Andronescu cum ca ar fi pasibili de schimbarea din functie. Si totul a culminat cu urecherea in bloc a ministrilor PSD care au participat la o sedinta de guvern la care a fost prezent si presedintele tarii. Cu un spor de corectie pentru Dan Nica, pentru ca nu i-a anuntat pe ei ceea ce si el aflase cu cinci minute inainte sa se intample: ca vine Basescu!

Ministrii, oameni in toata firea, au fost certati fiindca nu si-au anuntat sefii imediat ce s-au trezit cu Basescu peste ei, in sedinta. Au fost apostrofati pentru ca nu s-au repezit la telefoanele mobile si n-au inceput sa trimita disperati sms-uri de sub masa cu intrebarea cheie “ce sa facem?”. Si daca ar fi facut-o, ce raspuns ar fi primit? Si, mai ales, in cat timp? Pentru ca ar fi durat ceva vreme pana cand grupul Hrebenciuc s-ar fi reunit ca sa decida ce sa le raspunda.

Sa zicem, totusi, ca ar fi primit mesajul sa paraseasca sala. Ce imagine ar fi avut partidul dupa asemenea fapta, cand s-ar fi spus ca ministrii PSD boicoteaza lucrarile guvernului? Credeti ca populatia, din ce in ce mai lovita de criza economica, ar fi avut rabdarea sa ii explicam noi ca Basescu e rau, pentru ca se duce la sedintele guvernului, si ca noi suntem buni, pentru ca plecam de la sedintele guvernului?

Asemenea atitudine nu face deloc bine partidului. Imaginea unor ministri apostrofati pentru ca n-au trimis sms-uri este total opusa imaginii pe care noi, pesedistii ne-o dorim: aceea de partid responsabil, cu ministri puternici, capabili sa rezolve problemele grave pe care ni le aduce criza economica. Ce autoritate mai pot avea ministrii nostri in fata ministrilor PD-L sau a lui Traian Basescu cand noi ii certam pentru ca nu si-au sunat sefii in cinci minute? Iar daca toate discutiile astea ar fi fost cunoscute numai in partid, tot n-ar fi fost atat de rau. Dar ele au fost date in presa, ca sa arate unii cat de sefi sunt ei in PSD.

In incheiere, vreau sa spun ceva si despre jocul lui Traian Basescu. Este clar ca toate miscarile sale sunt parte a unei strategii politice si a unui plan de campanie electorala. Iar cea mai mare bucurie pe care i-o pot face adversarii sai politici este sa intre in jocul sau. Sa tipe ori de cate ori are el nevoie, pentru a stabili singur agenda publica. Este exact ceea ce fac acum marii “strategi” din grupul de interese reprezentat de Hrebenciuc.

Anunțuri

25 răspunsuri

  1. Domnule Mitrea, nu stiu daca trebuiau sa informeze conducerea de partid ca baselu a fost invitat fara sa li se spuna sa participe la asa zisa sedinta de guvern, care a fost un fel de Conferinta de presa si urecheala a ministrilor PSD (oare nu ati bagat de seama), avand ca decor guvernul, inclusiv urecheatii ministri.

    Stiu un singur lucru ca presedintele salatei si papadiei trebuiau sa primeasca pe loc un raspuns adecat din partea ministrilor urecheati.

    Tacerea scolareasca a miniostrilor PSD a fost interpretata ca o acceptare a faptului ca Basescu are dreptate.
    In locul ministrilor PSD urecheati ii dadeam lui Base un raspusn scurt, raspicat. Basescu trebuia pus la punct acolo de ministri PSD. Trebuia sa i se atraga atentia ca salata, papadia si google serch nu sunt baza invatamantului romanesc.

    Nu stiu ce le-a cerut conducerea PSD ministrilor sai, dar tacerea acestora de parca ar fi fost niste scolari prinsi cu lectiile nefacute a fost un moment jenant.

    Inteleg ca aveti ceva de impartit cu Hrebenciuc, recunosc ca nici mkie nu-mi place, dar opinia dumneavoastra este gresita.

    Aici nici macar nu e vorba de grup de interese.

    E vorba de demnitatea acestor ministri, care nu au fost capabili sa se apare de Basescu.

    Tacerea lor a creat impresia ca se simt cu musca pe caciukla.

    Eu cred ca aceasta coalitie este inutila si este numai in beneficiul PD-L, care deja se pregateste ca in iulie sa imparta banii din buget localitatilor cu primari PD-L sau in zone in care au parlamentari ai PD-L.

    Va intreb care este sensul acestei coalitii?
    Sa plateasca PSD toate oalele sparte ale guvernarii, detinand cele mai grele portofolii,. in timp ce PD-L detine banii si-i imparte cum vrea, cui vrea si a lasat agricultura, sanatatea si ministerul muncii fara bani?

    Imi explicati care este ratiunea PSD de a mai fi in guvern?

    Chiar va place sa sacrificati PSD numai pentru ca dumneavoastra aveti o disputa cu conducerea PSD?
    Credeti-ma mie in PSD nu-mi plac doua personaje – Hrebenciu si Geoana, dar de data asta nu va pot da dreptate, deoarece asa cum am prevazut aceasta alianta face mult rau PSD.

  2. Nu inteleg de ce nu aveti putintica rabdare. Mircea Geoana va suferi si ultima umilinta electorala atunci cand se va clasa doar al 3-lea (dupa Tyranosaurus Rex) si Radu Duda (da, da, pariez tot ce am pe scenariul asta, urmariti-l, e interesant). Apoi, firesc, PSD va fi ejectat de la guvernare (Cu Geoana exilandu-se intr-o sinecura europeana). Ergo opozitie. Asta va insemna adio cascaval. Ceea ce se va traduce in pierderea pozitiei de influenta a lui Hrebenciuc et co. Ce ati avea de pierdut, dle Mitrea, daca lasati lucrurile sa evolueze de la sine in aceasta directie? Ei hai nu-mi spuneti ca … nu va lasa dragostea pentru partid.
    Sau….va miroase si dvs. a „blat” intre PSD si PDL? Ca mie unul, cu evolutia aceea bizara a votului si prezentei la urne la europarlamentare, asta mi s-a parut. Da’….never mind, probabil ca doar mi s-a parut. 🙂

  3. Faptul ca multe persoane „n-au verb” cand ii apostrofeaza Base este unul binecunoscut. La fel si cealalta parte a silogismului ca „Base e ascutit la limba”. Concluzia ar fi ca Base i-a lasat iar cu vorbele in gand si nerostite, ca de obicei.
    Doar ca mie imi plac chibitii marginasi, „The Stupid One” Geoana si „Goagăl” Marean, care au reactii la calendele grecesti si cred ca mai si pot fi luate in seama.
    Base isi face jocul cum stie el mai bine. Ca ceea ce face este o magarie, este doar o veche poveste.

  4. PSD este pe punctul de a institui o premiera in politica damboviteana, dand Romaniei primul demnitar acuzat de fapte de coruptie care ar putea ajunge la inchisoare dupa ce a fost condamnat chiar in timpul mandatului. Condamnarea secretarului de stat Emilian Cutean, „omul lui Iliescu” cum mai este cunoscut, la cinci ani de inchisoare cu executare nu constituie insa pentru Partidul Social-Democrat – nici macar in ceasul al doisprezecelea – o problema. Extrem de vocali cand vine vorba de orice declaratie a presedintelui Traian Basescu care le afecteaza imaginea electorala, liderii PSD continua sa taca malc in scandalul „Emilian Cutean”. Vanghelie nu-l cauta pe „Goagal” pe demnitarul condamnat la inchisoare cu executare pentru coruptie, Geoana, care le reproseaza ministrilor sai ca au dat dovada de „timiditate” in fata lui Traian Basescu, se arata la fel de „timid” cand vine vorba de cazul Cutean, iar Hrebenciuc are grija (potrivit unor surse citate de ziarul „Gandul”) sa le atraga atentia partenerilor de guvernare ca „ajung sa-si faca dosare unii altora”. Cat despre Ion Iliescu, nici vorba sa iasa cu vreo declaratie pe aceasta tema, desi „revolutionarul” condamnat la inchisoare a fost repus in fotoliul de secretar de stat chiar la insistentele liderului de onoare al pesedistilor.

  5. Ehhhh, lasati domnule PSDist de seama, ca nici iubitii dumneavoastra PDListi n-au fost mai vocali cand fuse vorba de temutul si faimosul Dom’ Costel, desi, prin comparatie, lispirea de libertate a alora de catre Becali & Zmarandescu Band, fuse joaca de copii.
    Ca Dom’ Costel avea poze cu ala nud si legat de gat cu lantul, nu te-am auzit scotand o vocala, ca de vorbulita ce sa mai zic…
    Chiar, cumperi o vocala? O dau ieftin…

  6. Si inca ceva, domnule PSDist de seama: poate gresim noi si Geonica, Mareanica & Viorelica au dreptate sa fie suparati ca ministrii PSD n-au reactionat la apostrofarile lui Base: doar EBA a zis despre ta-su ca-i „cu mintea obosita”.
    Tu nu te-ai simti ofuscat sa primesti sfaturi de la cineva obosit la scufa?

  7. Pai nea PSDist de seama vad ca esti foarte revoltat ca nu ia PSD pozitie in cazul lui Cutean.
    Ba da au luat. L-au dat afata din functie, pe cand ministrul Videanu condamnat de prima instanta la plata unei daune de vreo 8-9 milioane de Euro este in functie, iar tanti DNA nici macar nu se deranjeaza sa preia acest caz in cercetare.
    Stii este vorba de acelasi DNA care ii cerceteaza pe unii chiar si dupa cele scrise cu litere mici la Moneu Chanel, dar habar nu au este ca Videanu si gasca sunt ajudecati pentru o suma insemnata.

    Asa ca cine mananca papadie si salate portocalii este iertat de DNA.

    Curat murdar coane Fanica!

    Privind la cazul Videanu orice firisor de incredere in DNA dispare.

    Oare nu l-o fi cautat Morar si basel pe „Gogal” pe Videanu condamnat sa plateasca 8 milioane euro?

  8. D-le Mitrea, dupa umila mea parere sunteti singurul psd-ist capabil sa reformeze din temelii partidul, dand de pamant cu gasca de profitori, combinatori, incompetenti, agramati, pupincuristi, etc., care graviteaza in preajma unui Geoana lipsit total de simtul ridicolului…La un partid cu o asemenea greutate, palaria e prea mare pentru un lider atat de mic si caraghios, credeti-ma! Totusi, sunt convins ca timpul lucreaza in favoarea dvs. Cu stima,..

  9. Îmi pare f.rău că nu vă împăcaţi la vârf.
    Urmează finalul perdanţilor. Păcat.

  10. Corect, e o greseala strategica ca se ameninta ministrii PSD. Parca li se confirma ca seful informal al PSD e tot Traian Basescu dar ca trebuiau sa raporteze la sefii formali. Greu…

  11. Intrarea la guvernare nu a fost un lucru rau, dar modalitatea in care s-a facut aduce doar deservicii partidului. Nu cred ca partidul mai rezista la inca o perioada de opozitie, iar intrarea la guvernare, chiar si pentru o scurta perioada, este o gura de oxigen. Regretabil este faptul ca interesul personal, meschin, a capatat rangul de ideologie. Iar din acest punct de vedere incepem sa ne confundam cu PDL. Continuarea practicarii acestei ideologii este foarte periculoasa pentru partid si s-ar putea sa ne coste foarte scump, poate chiar scindarea partidului.

  12. De la ţigancă-mpuţită la ţigan ucis de italieni

    Cazul petrecut la Napole este deja de notorietate iar în spatele acestei crime, premeditată de la un punct încolo de italieni, se află o excaladare xenofobă, care pe coordonatele murdare prezidenţiale este localizată atunci când Preşedintele tuturor românilor a rostit, sincer şi nesilit de nimeni, deja celebra :…ţigancă-mpuţită.
    A fost semnalul internaţional că se poate “rezolva” şi-n alt fel problema etniei ţiganilor din România. Pe aceste vorbe neghioabe se va clădi apărare vinovaţilor direcţi şi indirecţi ce vor fi prinşi niciodată.
    Orice şef de stat în această situaţie ş-ar fi depus demisia, iar cei mai “simţiţi” ar fi renunţat la acoperişul gâtului. Noi încă mai aşteptăm să faci acest gest… domnule TB

  13. dle mitrea-am incercat astazi un experiment,care mie personal mi-a spus multe lucruri si mi-a tradus o stare de fapt care vad ca se accentueaza pe zi ce trece.
    astfel,am lasat un text pe bloggul dl. nastase ,in care faceam un sumar istoric al ultimilor 8 ani,plecind de la adevarul istoric cinform caruia in 2001 dl nastase a facut o adevarata potera angajind porocurori,delatori si bagatori de seama pt a-l infunda pe basescu in dosarul flota.
    rezultatul-il stiti o comedie aflata de toata lumea din celebrele stenograme,pe care nota bene ati fost singurul care le-a confirmat.
    bon ,mai departe am mai comentat si alte evenimente din perioada citata,dar am mai facut ceva,l-am rugat pe dl nastase sa incerce un comentariu la urmatoarea situatie,in oglinda atitudinea dv. fata de justitie si evident raportarea domniei sale la dosarele care il urmaresc si manifestarea in parlament.
    evident textul a disparut pt ca imi imaginez ca aplaudacii ar fi avut greturi serioase.
    trebuie sa mentionez ca exceptind persoane care fac parte din psd[inclusiv dv] am un dispret total fata de stinga in general si psd in particular.

  14. „Uite-aşa mă duce gândul”

    Blocarea funcţională a coaliţiei – un devastator cutremur de supafaţă cu epicentrul la Cotroceni, va pulveriza tot ce a mai rămas din România. Partidul ce îşi va asuma această iresponsabilitate va ajunge un PNţCD care incă mai caută luminiţa de la capătul tunelului.
    Dacă PSD+PDL vor conveni asupra acad. Isărescu ca Preşedinte, cu un Premier de la serviciile secrete, ţara este salvată pentru totdeauna. Lui Băsescu trebuie să i se garanteze măcar libertatea.

  15. Cu mâinile curate

    Pe Băsescu – revenit la meserie după şpiţul popular primit în vrană – îl răpesc piraţii somalezi. Ei transmit Preşedintelui AN, pe canale secrete, târguiala minimală de răscumpărare – 0,5 mil.euro. Imediat este trimis negociatorul şef + Hrebe, care convine ca piraţii să predea numai… scalpul pentru una sută mii euro.
    Prin licitaţie, scalpul este adjudecat lui SOV contra 60 mil.$ (comisionul de 50% revine negociatorului).

    PS Desecretizarea afacerii se face după 90 de ani.

  16. Zappa pana si aici ai aparut?
    Ca scrii pe toate blogurile prostii este problema ta, dar sa o faci pe Blogul domnului Nastase si Mitrea mi se pare o tampenie.

    Dosarul Flota a fost deschis in 1997 si expertiza dateaza din anul 1999.
    Apoi a pomeni de stenograme mi se pare hilar.
    Esti sigur ca sunt reale si nu facatura lui Boureanu si trupa?
    Iti amintesti de acel anonim „Eminescu” care a spus ca daca PSD nu isi asuma paternitatea stenogramelor pune la dispozitia presei casetele audio?
    Au trecut 5 ani de atunci si nu a aparut nimic.
    PSDul nu le-a confirmat pentru ca erau o facatura gasti lui Boureanu cu ajutorul lui Guse, iar falsul „Eminescu” a disparut in neant.

    Daca Nastase era mai istet cand a aparut faximilul in orginal, document foarte incriminator pentru Base, intrebat daca Base ar trebui arestat ar fi trebuit sa spuna da.

    Asa ca mai scuteste-ma cu prostia asta ca Nastase a facut si a dres. In primul rand ca Base a negociat in 2000 cu PSD functia de la primaria Bucurestiului, cand castigatorul alegerilor a fost Oprescu, dar PSD l-a facut pe Base primar in schimbul promisunii unificarii PSD cu PD.

    Mai vrei Zappa?
    Daca nu-ti place stanga ce ai tu in comun cu COMUNISTUL SECURIST Base sau cu PD-L fost partid de stanga/
    Crezi ca lupul isi schimba blana peste noapte si devine oaie?

    zappa nu e forum pe care sa apari si sa nu fii cumplit de penibil si sa spui minciuni neumarate…neumarate…neumarate…

  17. Iliescu:
    „trebuie sa aratam”… nu este ca PSD simte ceva ori vor sa FACA ceva, ei vor doar sa „arate” o imagine tarii… Cetatenii tarii trebuie doar creada acea imagine pe care Iliescu-PSD vor sa le-o arate. PSD vrea doar sa arate ca sunt „cu tara” si poate vor castiga cateva voturi an plus… Sper ca oamenii sa vada prin aceste pretense prin aceste fumigene ce este Iliescu si PSD si nu sa creada orbeste antr-un om ori antr-un partid… Cu apropierea toamnei vom vedea cum si PNL se aliniaza „radiatiei de fond” PSDiste si amandoua partide vor scanda an unison acelasi mesaj: „jos Basescu” si „oricine numai Basescu nu”… dar in plus de aceste mesaje vor lipsi toate celelalte, ori.. vom vedea mesaje populiste de autostrazi pana pe luna (sa nu uitam cei 5km facuti de Tariceanu-PSD an ultimii 4 ani) si salarii de 10,000 euro pe luna si alte gogomanii de astea… Asa poate Iliescu-PSD vor sa „arate” tarii ca ei sunt cu tara…… Vorbe multe si goale…. Ce este de observat sant faptele si nu vorbele… Faptele ca PSD si PNL se apara mereu de justitie, voteaza legi ampreuna cu care sa poata sa fure ‘legal’ si in plus legi populiste care devalizeaza tara in favoarea unei clienteli mici dar galagioase…

    Primul lucru pe care PDL trebuie sa-l faca este sa RUPA Coalitia cu PSD pentru ca si asa nu merge. PSD si PNL voteaza ampreuna oricum si nu merita cerneala de pe hartie ca sa vedem o asemenea Coalitie PSD-PDL oricum inexistenta dar daunatoare PDLului…

  18. lasati justitia sa lucreze!!!!!!

    La sfarsitul anului 1989, Nicolae Ceausescu era ciuruit de gloante si infierat de tuterii pe care i-a hranit. Fostul activist frustrat, Ion Iliescu, il acuza pe dictator, cu tamplele zvacnind, de intinarea nobilelor idealuri ale socialismului. La 20 de ani distanta, in iunie 2009, socialismul se razbuna: e cazul ca democratia sa fie si ea intinata. Numele mohicanului care face din nou oficiile e tot Ion Iliescu. Furtunul cu care acesta improasca principiile societatii deschise este Justitia. Omul care, la inceputul anilor ’90, inventa mineriadele si dadea ceasul Romaniei mult inapoi tocmai a fost absolvit de vina. Dupa 19 ani de cercetari, parlamentari, lamentari si hartuiri la adresa justitiei, fostul presedinte s-a vazut scos definitiv de sub urmarire penala in dosarul „Mineriadei 13-15 iunie 1990”. Recentul eveniment, festiv pentru fostul aparatcik, vine la cateva luni dupa un alt moment marcant: renuntarea oficiala la un numar considerabil de acuzatii, cuprinse in dosarul „Revolutiei”.

  19. „Il lidero maximo” al stangii de la Bucuresti a beneficiat de genul de clementa care a asigurat linistea multor personaje controversate ale tranzitiei – politicieni, afaceristi, interlopi: cazul e introdus in malaxorul care amesteca lacunele legislative cu diversele forme de intimidare a magistratilor si cu stratagemele care asigura trenarea lui pana la prescrierea spetei. Aceste conditii au fost indeplinite cu brio in ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu. Care scapa de fantoma Mineriadei din iunie ’90 tocmai pentru ca unele fapte s-au prescris, iar altele nici macar nu sunt cuprinse in legea penala. Cat priveste persoana, persoana lui Ion Iliescu, ei bine, profilul acestuia a devenit un arhetip demn de imitat in societatea romaneasca. Indiferent de episoadele dubioase pe care le-a initiat sau doar girat, indiferent de numarul de morti cotangenti la nevoia sa patologica de a-si conserva puterea, de imoralitatea politicienilor pe care i-a initiat in viata publica si de manipularile facute pe concetatenii sai, ca pe soarecii de laborator, Ion Iliescu a tinut mereu flamura sus.

    A mers tot inainte precum eroul stahanovist din frescele de lupta, pictate in spiritul realismului socialist. Cu secera si ciocanul in suflet si cu limbajul de lemn la vedere, a calcat linistit pe cadavrele celor care n-au mai scapat la Revolutie. Cu abilitatea activistului proscris care-si asteapta razbunarea, a facut din inamicii politici slugi, iar din naivi si yesmeni oameni credinciosi. La doua decenii dupa ce a inventat teroristi care nu au existat si dupa ce a visat cu ochii larg deschisi la restaurarea marxismului pe baze noi, Ion Iliescu ramane un nume tot mai prezent ca niciodata in spatiul nostru public pana ce va trece la cele sfinte sau ma rog la cele dracesti…

  20. Asa e, oracol: presa oranj nu are alt tel decat sa impinga psd-ul la sinucidere. II arata muntele, punandu-l sa sara in gol. Desigur, partidul care isi ia jucariile si pleaca iese de pe scena politica. Au mai pierdut si altii simpul realitatii: Petre Roman, liderii PUNR, PNTCD, chiar liderii PSD invitati in capul mesei in 2004, in timp ce erau sapati pe la spate.

  21. Românca – ultima salvare

    Am sărit din barcă-n luntre şi din luntre iar în barcă,
    cum dulăii hotărâră, când la Yalta când la Malta; parcă
    demoni crunţi ne-ncearcă – NATi-O frânto că ţi-am dres-o.
    Greu- beliţi- primiţi şi-n UE, c-am ales pân-am cules-o…

    Nu bordelul era buba, clar ne e acum la toţi, că doar târfele
    schimbară paturi ţapene, pe aşchii; rămânând cu boarfele.
    S-a vândut stabilimentul-complicat-construit de comunişti,
    la o firmă apuseană-anonimă, pe doi lei; acum sunteţi onanişti .

    Fetelor, nepoatelor, mamelor, surorilor: faceţi voi o altă ţară,
    cu bărbaţi adevăraţi, români verzi, minţi ascuţite-bunăoară ;
    Cultivaţi-vă ogorul cu seminţe de prin munţi, de la câmpie,
    zămislind noi generaţii, hotărâte, pentru Sfânta Românie.

  22. Cristian Burci, unul dintre apropiatii lui Miron Mitrea, a fost beneficiarul mai multor contracte incheiate cu CFR in perioada lui Necolaiciuc. In 2001, Burci a pus bazele firmei ServTrans Invest, creata special pentru a face concurenta serviciilor de transport feroviar ale CFR Marfa. Potrivit procurorilor DNA, Servtrans a primit de la CFR, cu titlu gratuit, zece locomotive si 150 de vagoane noi. Bunurile respective ar fi fost cumparate de CFR cu credit extern. O alta firma a lui Burci, Carpat Cargo, specializata pe recuperarea de creante, a incheiat contracte cu CFR in valoare de sute de miliarde de lei vechi. Contractele incheiate de compania feroviara cu ambele firme au intrat in atentia DNA. O alta afacere dintre Burci si CFR a fost aceea prin care firma Protan a primit contractul de erbicidare a caii ferate pentru suma de 600 miliarde lei vechi. Interesant este faptul ca, in urma cu un an, fostul sef al SRI Radu Timfte a recunoscut pentru Romania libera ca Burci este protejat de generali SIE.

    Un alt abonat al contractelor incheiate cu Ministerul Transporturilor si, implicit, cu CFR este si omul de afaceri Florian Walter (fost Busca), cumatrul lui Miron Mitrea. Spre exemplu, Romprest, una dintre firmele acestuia, a incheiat un contract cu CFR pentru servicii de curatenie, in valoare de 30 milioane euro, pe o perioada de zece ani. De altfel, intr-un interviu acordat Romaniei libere, Florian Busca a recunoscut ca el a fost cel care l-a scos din tara pe Necolaiciuc, cu masina personala. Fostul director general al CFR a ajuns in Republica Moldova si nu s-a mai intors, el fiind ulterior dat in urmarire generala. Florian Busca a revenit recent in atentia publica dupa ce a obtinut un contract controversat cu Primaria Sectorului 1 din Bucuresti pentru ridicarea masinilor parcate neregulamentar

  23. Domnule Mitrea, sunt un ziarist din slatina, care nu iubeste psd-ul,dar nici PD-L-ul,fiindca amandoua formatiunile se trag din PCR.In acelasi timp, ii suspectez si pe liberali de deviatio nism ideologic si,mai ales,de faptul ca din PNL lipsesc aristocratii,oamenii cu sange albastru, marile caractere , filantropii si oamenii cu spirit de sacrificiu care,pe vremuri,faceau ROMANIA MARE .Nu sunt nici vreun carcotas absolut,fiindca imi place sa cred in oameni,fie ca sunt pesedisti,democrati-liberali sau liberali,fie si vopsiti.Mi-au placut spiritul d-voastra ardelenesc,cultura d-voastra si chiar smecheria d-voastra ,mai rafinata si mai europeana decat a lui hrebenciuc si basescu(doua produse ale comunismului de grota), mi-a placut curajul d-voasta,aerul liberal pe care il degajati prin discurs. Si acum -intrebarea: cum e posibil, d-le ministru,ca un nimeni precum ION TOMA sa ocupe o functie atat de inalta? Pai,asta e chiar mai catastrofa decat Vanghelie, care e neinstruit,dar siret ca Iliescu si are orientare in teren… Dar submediocrul ala de Stancu de la Interne,ce cauta acolo?Cu oameni de astia vrea Geoana sa bata masinaria securista alui Basescu?D-le Mitrea vreau un raspuns sincer:cum au incaput astfel de nulitati la varful PSD?

  24. Tot despre consultantii si strategii lui Hrebe: http://www.apahideanu.ro/2009/06/consultanta-politica-cum-si-pe-ce-sa-nu.html

  25. parlamentari,evitati blocajul.faceti update,dupa rodajul
    legilor(service pack(sp1,…),similar ca in it)***
    parlamentari! reparati legea asta ani! una doua,pt orice
    eroare insinifianta de redactare sau scanare web,fara a
    solicita titularului minime explicatii- va da pe mana
    procuraturii sa va strice imaginea publica. ani ca si
    dna au devenit instrumente politice in mana celor
    apropiati puterii presidentiale(vezi cazul
    nastase,atanasiu,norica,pacurar,becali,sa), deoarece
    textele legilor respective nu sunt upgradate-puse la
    punct din punct de vedere practic, functie de toate
    legile tarii,inclusiv constitutie. acest fenomen,duce la
    frica in actiune,inactivitate si blocare a oricaror
    initiative constructive a demnitarilor,ducand tara la
    regres si haos. puneti legile la punct si terminati cu
    cearta pe subiecte de barfa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: